Asistență medicală

Tușeul rectal – ce este important de știut înainte de a efectua o astfel de procedură?

Tușeul rectal – ce este important de știut înainte de a efectua o astfel de procedură?

Pentru a preveni eventualele boli sau pentru a le trata pe cele existente, controalele regulate la medic sunt esențiale pentru sănătate, indiferent de vârstă. Tușeul rectal este o procedură medicală prin care este examinat rectul și regiunile învecinate, în scopul depistării unor afecțiuni. Întreg procesul se desfășoară destul de rapid, fără a cauza dureri. Deși poate provoca un anumit disconfort, examenul rectal se efectuează pentru a depista anumite anomalii la nivelul rectului, anusului sau prostatei. Prin urmare, este important să faci această investigație dacă medicul consideră că este necesar. Articolul următor îți va răspunde la toate întrebările legate de tușeul rectal, incluzând informații privind modul de pregătire pentru o astfel de examinare, procedură și contraindicații.

1. Tușeul rectal: ce înseamnă și când se recomandă?

Sănătatea trebuie să fie o preocupare permanentă, indiferent de vârstă. În prevenirea eventualelor afecțiuni sau în tratarea celor existente, medicii te pot sfătui să faci anumite investigații atunci când sunt necesare. Printre acestea se numără și examenul rectal, care este o metodă de diagnosticare valoroasă în diverse boli. Prin urmare, acesta trebuie efectuat ori de câte ori medicul recomandă acest lucru. Procedura nu este deloc dureroasă iar pregătirea pacientului constă mai mult în încercarea de a se relaxa, pentru a fi evitat disconfortul emoțional. Iată ce este tușeul rectal și când este indicat să efectuezi un astfel de examen clinic.

1.1. Ce înseamnă tușeu rectal?

1. tuseu rectal - sistemul digestiv

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă tușeu rectal, este important să știi care sunt elementele care compun sistemul digestiv și cum funcționează acesta. Rectul este partea terminală a intestinului gros și are o lungime de aproximativ 12 cm. La bărbați, în partea anterioară a rectului se află o parte din vezica urinară, prostată și veziculele seminale. La femei, tot anterior rectului se regăsesc vaginul, cervixul și uterul. Anusul este cel care face legătura între rect și perineu. Procesul de digestie presupune trecerea alimentelor nefolositoare din colon în rect, apoi în anus, unde se transformă în scaune care părăsesc corpul prin defecație.

Tușeul rectal este un test prin care se examinează partea inferioară a rectului, pelvisul și abdomenul unei persoane. Această procedură poate ajuta medicul să verifice dacă există diverse probleme de sănătate, precum cancerul de prostată la bărbați, prostata mărită, boli inflamatorii intestinale sau alte traumatisme.

Examinarea rectală este o metodă care constă în introducerea degetului prin orificiul anal în rect pentru a palpa pereții și mucoasa rectală sau formațiunile anatomice învecinate. Este o manevră care trebuie realizată delicat, de către persoanele specializate, respectându-se cu strictețe etapele de efectuare a acestuia. 

1.2. Când se recomandă și cum se face tușeul rectal?

1. tuseu rectal ce inseamna - femeie, dureri de burta.jpg

Tușeul rectal se face, cel mai adesea, atunci când se suspectează o boală, dar poate fi efectuat și ca parte a unui proces de screening. Acesta este util mai ales la pacienții vârstnici, deoarece bolile care afectează intestinul apar mai des la persoanele în vârstă. Medicul specialist este cel mai în măsură să-ți recomande o astfel de examinare, dar, de regulă, este indicată în următoarele situații: 

  • Pentru diagnosticarea tumorilor rectale;
  • Pentru a evalua dimensiunea prostatei și pentru a verifica dacă există tumori sau alte afecțiuni ale prostatei;
  • Pentru a verifica funcția sfincterului anal în cazurile de incontinență fecală;
  • Pentru a depista hemoragii gastrointestinale sau cancerul de colon;
  • Pentru a evalua starea hemoroizilor;
  • Pentru a verifica cauzele sângerărilor anale;
  • Pentru a evalua zona dintre rect și vagin la femei. 

La nivel extern, rezultatele unui examen rectal includ:

  • Fisuri anale;
  • Fistulă anală;
  • Verucile genitale;
  • Hemoroizi externi;
  • Sinus pilonidal;
  • Afecțiuni cutanate (eczeme seboreice, cancer de piele, dermatita de fantă natală);
  • Prolapsus rectal.

Inspecția internă identifică:

  • Hemoroizi interni;
  • Carcinom rectal;
  • Polipi rectali;
  • Prostatită sau apendicită acută;
  • Afecțiuni maligne sau inflamatorii ale peritoneului cu palpare anterioară. 

1.3. Tușeul rectal la bărbați

Indiferent de vârstă, este important să fii conștient de corpul tău, să observi schimbările și să te prezinți imediat la medic în cazul în care suspectezi o boală sau ai diverse simptome. Acesta îți poate pune un diagnostic corect și te poate îndruma către investigațiile necesare.

La bărbați, examenul rectal poate fi recomandat în special pentru a evalua starea prostatei. Acesta este un test fundamental în detectarea oricărei anomalii, oferind informații unice precum:

  • Dimensiunea și volumul prostatei;
  • Consistența;
  • Uniformitatea suprafeței;
  • Prezența unor zone dureroase sau cu aspect neregulat, eterogen.

Tușeul rectal la bărbați poate fi recomandat atunci când există tulburări gastro-intestinale, precum dureri abdominale, sânge în scaun, hemoroizi, fisuri perianale, dar și la persoanele cu vârstă de peste 50 de ani, care nu prezintă niciun simptom. În acest caz, este util pentru detectarea timpurie a cancerului de prostată. De asemenea, testul se poate face chiar mai devreme de această vârstă, mai ales dacă există un istoric familial de cancer la prostată. 

1.4. Tușeul rectal la femei

Persoanele de sex feminin fac de obicei acest test în timpul unui examen pelvian, cu picioarele ridicate și susținute de scărițe. La femei, tușeul rectal include examinarea rectului, dar și a vaginului, mai ales dacă se suspectează anumite afecțiuni precum fistula rectovaginală, cancerul rectal sau vaginal. Această investigație permite identificarea anomaliilor în zona pelviană, incluzând colul uterin, uterul, ovarele, trompele uterine, anusul și rectul.

Doar medicul specialist este în măsură să recomande o astfel de procedură. De aceea, în caz de disconfort, dureri sau presiune în zona anală sau rectală, este indicat să apelezi la sfaturile acestuia. Persoanele calificate pot îndruma pacienții către investigațiile necesare, mai ales dacă detectează o posibilă creștere, o anomalie în rect sau în apropierea acestuia.

De asemenea, tușeul rectal la femei poate fi recomandat și pentru evaluarea problemelor gastrointestinale. Simptome precum sângerare rectală, scaune negre sau decolorate, pierdere inexplicabilă în greutate, vărsături cu sânge sau diaree sunt semne care ar trebui să te trimită la un consult medical cât mai urgent.

În cazul în care există incontinență de scaun, tușeul rectal poate verifica tonusul sfincterului anal, care poate afecta controlul asupra scaunului.

1.5. Tușeul rectal la copii

În cazul copiilor, tușeul rectal poate estima prezența materiilor fecale în rect și se poate detecta o eventuală anomalie a tonusului sfincterului anal. Bineînțeles, procedura se realizează doar cu recomandarea medicului specialist, care evaluează starea de sănătate a copilului. Constipația este printre principalele cauze care ar putea duce la efectuarea unei examinări rectale. În aceste cazuri, scaunele sunt emise cu mare dificultate de către cei mici, putând exista chiar și durere sau sânge în urma defecației. Alte indicații pentru tușeul rectal la copii sunt incontinența fecală, durerea abdominală, sângerarea gastrointestinală, diareea sau anemia. 

2. Pregătirea pacientului pentru tușeu rectal

2. tuseul rectal - asistent, pregatire, manusi.jpg

Întreaga procedura a unui tușeu rectal durează câteva minute și poate provoca un disconfort ușor, dar nu se simte nicio durere semnificativă în timpul examinării. Cu o tehnică adecvată, această manevră este realizată cu blândețe și atenție, lent, pentru a fi acceptată cu ușurință de către pacient. Înainte de a face o astfel de procedură, este bine de știut cum se realizează tușeul rectal și ce contraindicații are. 

2.1. Procedura tușeului rectal

Tușeul rectal este un examen clinic simplu, care nu provoacă durere și nu are niciun risc, dacă este efectuat corect. Este posibil să existe, totuși, un anumit disconfort, dar acesta este temporar. De asemenea, dacă ai hemoroizi sau fisuri anale, este important să-ți informezi medicul. Înainte de examinare, nu este necesară pregătirea pacientului pentru tușeu rectal, dar poate fi recomandată evacuarea intestinelor. Clisma evacuatorie poate fi efectuată în condiții optime și în deplină siguranță la domiciliu atunci când apelezi la personal calificat. Trumed are o echipă întreagă de specialiști care asigură astfel de investigații în confortul și intimitatea căminului tău. Așadar, atât clisma, cât și tușeul rectal acasă reprezintă o opțiune sigură și confortabilă, oferind mai multă intimitate.

În timpul examinării, pacienții pot sta în picioare, puțin aplecați în față, întinși pe partea stânga sau cu genunchii îndoiți la piept. Important este să se găsească o poziție confortabilă și pacientul să stea cât mai relaxat și să respire profund. Ulterior, persoana care realizează procedura va introduce degetul arătător în anus, după ce își pune o mănușă chirurgicală și îl lubrifiază cu un gel. O tehnică a tușeului rectal constă în încercarea pacientului de a strânge degetul cu mușchii anali. Acest lucru ajută la evaluarea corectă a tonusului anal și a stării intestinului. Rotația degetului facilitează examinarea pereților opuși rectului. La bărbați, va fi palpată prostata, iar la femei, colul uterin și uterul. Este posibil ca în timpul examinării, asistentul care efectuează tușeul să apese abdomenul cu cealaltă mâna pentru a simți dacă există o anomalie.

După îndepărtarea degetului, medicul va verifica vârful mănușii pentru a depista dacă sunt urme de sânge. Rezultatele unui tușeu rectal sunt normale atunci când nu există modificări de consistență, mase sau nereguli la suprafața prostatei pentru persoanele de sex masculin, sau ale colului uterin, uterului și ovarelor, în cazul femeilor.

Dacă medicul suspectează o tumoare sau se identifică o anomalie, este posibil să fie recomandate examene suplimentare, pentru a se stabili exact natura acestora. Rezultatele anormale pot include și o inflamație a prostatei (prostatită), creșteri în dimensiuni ale colului uterin, uterului, ovarelor, rectului sau vezicii urinare. Tușeul rectal este o investigație cheie în depistarea hemoroizilor, abceselor sau fisurilor anale, a polipilor sau creșterilor de țesuturi în rect, precum și a unor boli mai grave, cum ar fi cancerul de prostată sau hiperplazia de prostată.

2.2. Tușeu rectal – contraindicații

Printre contraindicațiile tuseului rectal se numără și situația în care pacientul este imunocompromis. Acest lucru crește riscul unor infecții care pot fi periculoase. De asemenea, procedura nu se realizează în cazul persoanelor care au o infecție a prostatei sau care sunt suspecți de o eventuală infecție a prostatei. În aceste cazuri, se recomandă amânarea intervenției, tușeul rectal putând avea consecințe nefaste, precum pătrunderea de bacterii în fluxul sangvin. Alte contraindicații includ durere anală, traumatism rectal, hemoroizi interni trombozați sau pacienți reticenți.

2.3. Tușeul rectal acasă

Tușeul rectal este adesea necesar pentru a evalua anumite simptome și poate fi de ajutor medicilor în diagnosticare și în stabilirea planului de tratament corespunzător. Înainte de a realiza o astfel de procedură, nu ezita să discuți cu o persoană din echipa medicală până când preocupările și întrebările tale vor fi abordate în mod satisfăcător.

Pentru a te simți cât mai confortabil în timpul examinării, există și posibilitatea de a apela la servicii specializate pentru efectuarea unui tușeu rectal acasă. Asistenții specializați se vor prezenta la domiciliul tău cu tot echipamentul necesar și vei beneficia de o procedură efectuată în condiții de optimă siguranță, în confortul casei tale. 

Pentru o stare de sănătate bună și pentru a preveni diverse afecțiuni, controalele la medic trebuie să fie făcute cu regularitate. O persoană calificată este cea mai în măsură să te evalueze și să-ți recomande investigațiile necesare. În cazul în care prezinți simptome precum sângerări în scaune, durere abdominală sau pelviană sau o schimbare a obiceiurilor intestinale, medicul te poate sfătui să efectuezi un tușeu rectal. Acest lucru va depinde, însă, și de vârstă sau de factorii de risc.

În urma rezultatelor, pot fi recomandate și alte teste sau analize mai amănunțite. În acest sens, este foarte important ca pacientul să fie lămurit complet și să adreseze întrebările necesare, astfel încât să înțeleagă foarte bine despre ce este vorba.

În concluzie, tușeul rectal reprezintă o examinare fizică ce poate fi recomandată bărbaților, pentru verificarea prostatei și a vezicii urinare, sau femeilor, pentru a verifica uterul și ovarele prin intermediul peretului rectal anterior. Sângerările rectale sau modificările de tranzit sunt alte simptome care pot determina necesitatea efectuării unei astfel de investigații. 

Examinarea rectală este utilă în multe situații dar, pentru o imagine completă asupra stării de sănătate a pacientului, medicii pot recomanda și alte teste. Efectuată corect, delicat și cu maximă atenție, procedura nu implică durere, ci mai degrabă resimțirea unui disconfort emoțional. În urma rezultatelor primite, medicul specialist te va îndruma cu siguranță către soluția potrivită pentru tine, așadar, este important să ții cont de sfaturile acestuia. 

Surse bibliografice: 

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/26739462/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK537356/

https://www.webmd.com/prostate-cancer/guide/prostate-cancer-digital-rectal-exam

https://www.institutodaprostata.com/en/analyses-and-tests/digital-rectal-exam

https://www.verywellhealth.com/recto-vaginal-exam-514003

Sursa foto: unsplash.com, pixabay.com.

 

Mihai

Asistent medical generalist – Acreditat OAMGMAMR​
Comunicarea, organizarea și luarea deciziilor sub presiune le-am cultivat în practicarea acestor meseri și m-au ajutat și mă ajută în continuare în meseria mea de dispecer.
Scopul meu în echipa TruMed este de a asigura un traseu ușor pentru asistenți, rezultând într-un timp de așteptare cât mai scurt pentru pacienți.

închide

TruMed 2021 - Toate drepturile rezervate