Injecţia intravenoasă se poate folosi în foarte multe cazuri deoarece are marele avantaj de a putea ajuta la controlul uşor al dozelor de medicamente administrate. Spre exemplu, în anumite cazuri medicale, pacienţii trebuie să primească tratament foarte repede. Astfel de cazuri includ urgenţele medicale precum infarctul, atacul cerebral sau otrăvirea. De obicei, în urgențe, administrarea de medicamente sub formă de tablete sau lichid nu este suficient de rapidă, deoarece substanţele nu ajung în fluxul sanguin suficient de repede. De aceea, administrarea intravenoasă este alegerea ideală, fiindcă aceasta trimite substanţele direct în sânge.

În alte cazuri, pacienţii au nevoie de administrarea unor medicamente în doze mici, dar constant, lucru ce face alegerea injecţiei intravenoase foarte potrivită. De asemenea, există substanţe care trebuie administrate intravenos deoarece atunci când sunt luate sub formă de pastile, enzimele stomacului le distrug sau le descompun. Acest lucru ar face medicamentele practic ineficiente odată ce ajung în fluxul sanguin. Din nou, administrarea intravenoasă a unor astfel de medicamente va avea rezultatul dorit.

În cazul injecţiilor intravenoase, acestea se pot realiza sub mai multe forme, de la perfuzii şi până la branule. Perfuziile standard se folosesc de obicei pe termen scurt, la spital sau acasă, pentru a administra medicamente după o operaţie, medicamente de durere, greaţă ori antibiotice. În general, o perfuzie standard se foloseşte pentru cel mult 4 zile.

Realizarea unei perfuzii intravenoase standard se face prin inserarea unui ac subţire într-o venă de la încheietură, cot sau spatele palmei. Astfel, cele mai întâlnite locuri de selecţie pentru injecţia intravenoasă se află la nivelul mâinii şi al braţului. Mai apoi, un cateter subţire este plasat peste ac. Ulterior, acul se va scoate, iar cateterul va rămâne în venă. În majoritatea timpului, cateterul va rămâne în venă, având un capac de acces care se va folosi ori de câte ori este nevoie.

Un cateter intravenos standard se foloseşte pentru două tipuri de administrări intravenoase:

• Administrare rapidă. În acest tip de administrare, o seringă este introdusă în cateter pentru a trimite o singură doză de medicament în fluxul sanguin.
• Administrare controlată. Se face pentru a doza o anumită cantitate de medicament intravenos pe o perioadă mai lungă de timp. Se va folosi o pompă sau picurarea în venă. Una dintre cele mai comune metode este folosirea unei pompe pentru a trimite substanţa dorită direct în vene, încet şi constant. Pompele se vor folosi pentru un dozaj controlat şi precis. În cazul picurării, se va folosi gravitaţia pentru a trimite direct în venă un medicament constant şi pe o anumită perioadă de timp. Mai exact, medicamentul va curge dintr-un recipient aflat la înălţime printr-un tub şi apoi direct în cateter.

Avantajele şi dezavantajele administrării de injecţii intravenoase şi perfuzii

Printre cele mai populare avantaje ale administrării intravenoase de medicamente se numără:

• Efect rapid, imediat. Administrarea de medicamente direct în venă are avantajul de a fi imediată. În situaţii de urgenţă, precum infarctul sau supradoză de stupefiante, perfuzia sau injecţia intravenoasă va avea un efect rapid. De asemenea, medicamentele pentru durere sau greaţă vor avea efectul terapeutic dorit în scurt timp prin folosirea injecţiei intravenoase. În plus, absorbția medicamentelor administrate direct în venă se face complet, comparativ cu medicamente administrate prin alte căi.
• Dozele medicaţiei pe termen scurt se pot modifica în funcţie de răspunsul pacientului la tratament. Substanţele pentru administrare intravenoasă se prepară rapid şi se pot modifica în funcţie de cum răspunde organismul pacientului comparativ cu medicamentele administrate pe alte căi.
• Disconfortul pacientului este minimal. Injecţiile intramusculare pot duce la dureri musculare şi dificultate în folosirea membrului unde a fost realizată injecţia. De asemenea, injecţia subcutanată implică şi ea disconfort. În cazul injecţiilor intravenoase, disconfortul este minim.
• Administrare precisă. Injectarea intravenoasă fără dozare prin cateter poate oferi o administrare precisă a medicaţiei deoarece nu vor rămâne reziduuri de medicamente în tubul de administrare.
• Diluţia este minimă. Substanţele folosite în injectarea intravenoasă necesită o diluție minimă, ceea ce le face mai uşor de administrat.
• Reprezintă o alternativă la medicamentele administrate pe cale orală. Există medicamente pe care tractul gastrointestinal nu le absoarbe în cazul anumitor pacienţi, ceea ce înseamnă că cea mai bună opţiune o reprezintă administrarea intravenoasă. În cazul pacienţilor ce au deja probleme gastrointestinale sau sunt inconştienţi, injecţia intravenoasă este calea corectă de administrare a oricărui tip de tratament sau substanţe medicamentoase.

Deşi are o mulţime de avantaje, injecţia intravenoasă poate avea şi părţi mai puţin bune sau dezavantaje:

• Odată administrată, nu se poate opri. În timp ce o injecţie intravenoasă este administrată, nu se poate face mare lucru pentru a stopa administrarea. Mai exact, odată ce substanţa ajunge în fluxul sanguin, nu se pot face foarte multe manevre pentru a anula administrarea. De aceea, trebuie avută foarte mare grijă în cazul în care apar erori la administrare sau efecte adverse. Medicamentele administrate intravenos într-un mod incorect sau prea rapid pot duce la efecte grave asupra sănătăţii.
• Nu toate medicamentele se pot administra intravenos. Există o mulţime de substanţe şi medicamente ce nu există sub formă de substanţă perfuzabilă sau injectabilă intravenos, ceea ce înseamnă că acest tip de administrare nu se poate utiliza în orice tip de problemă medicală.
• Efectele adverse vor apărea imediat. Atunci când substanţa medicamentoasă ajunge în sânge, pot apărea primele reacţii adverse, ceea ce în cazul injectării intravenoase înseamnă în decurs de câteva minute. Injectarea rapidă poate exacerba astfel de reacţii adverse, de aceea, administrarea intravenoasă se face foarte încet.
• Există un risc crescut de reacţii adverse. În cazul medicamentelor administrate oral, poate dura ceva timp până când în corp există o cantitate suficient de mare de produs pentru a crea reacţii adverse. În cazul injecţiei intravenoase, cantitatea de medicament necesară pentru un efect complet va ajunge rapid în sânge, ceea ce creşte riscul de apariţie al efectelor adverse. De aceea, atunci când se acordă îngrijiri medicale la domiciliu ce includ perfuzii sau injecţii intravenoase, supravegherea pacientului este esenţială.
• Nu se poate face de către persoane neinstruite. Doar personalul medical autorizat poate administra medicamente intravenos. Comparativ cu injecţiile intramusculare, cele intravenoase sunt mult mai dificil de realizat, implica mult mai multe riscuri şi necesită o tehnică anume. Nu este niciodată o idee bună să administrezi injecţii intravenoase dacă nu ai pregătire medicală specifică, deoarece pot apărea complicaţii ce pun în pericol sănătatea şi viaţa pacientului. Tehnica include găsirea venei, inserarea acului, dar şi dozarea medicamentului în venă. O injecţie intravenoasă se face timp de cel puţin un minut, pentru ca dozarea substanţei să fie lentă.

2. Injecţia intravenoasă: ce medicamente se pot administra şi când